A.C. -inceputuri si evolutie

   In aceste zile toti ne dorim ca aerul conditionat sa fie o amenjare standard a locuintei sau a biroului. Daca vrem ca o intalnire de afaceri sa decurga bine iar clientii sa fie multumiti, neplacerea si disconfortul caldurii excesive nu sunt benefice. Astazi competitia crescuta face ca aerul conditionat sa fie o dotare standard.

    A fost dintotdeauna asa? Se pare ca nu. Aceasta problema s-a pus mereu iar in vremurile din trecut a fost un atribut al bogatiei. Vechii egipteni aveau puse la punct sisteme incipiente de raciere a aerului in palatele aristocratiei. Bazate pe folosirea apei si corelate uneori cu folosirea aerului rece, erau folosite pentru racirea zidurilor cladirilor. Si cum apa era si este o resursa pretioasa, metoda era extravaganta si disponibila numai claselor conducatoare.

    Prima descoperire in istoria aerului conditionat a venit de la un celebru inventator englez. Cercetarile lui au dovedit ca este posibil a se comprima si lichefia amoniacul fiind apoi folosit in procesul de evaporare pentru a raci aerul. A fost nevoie de aproape un secol pentru ca prima punere in practica a acestei descoperiri sa fie realizata. Nu a fost folosita pentru controlul temperaturii in camere ci pentru a regla temperatura si umiditatea intr-un proces de tiparire. Tehnologia aerului conditionat a evoluat de aici fiind aplicata in reglarea temperaturii camerelor si cladirilor.

    Willis Carrier a construit primul aparat de aer conditionat pentru a combate umiditatea in fabricile din industria textila. Termenul "aer conditionat" a aparut in 1906. Stuart Cramer, un inginer din industria textila l-a folosit. Cramer a experimentat diferite feluri de a ameliora efectele aerului uscat generat de procesul de productie. Patentul inregistrat de el a folosit acest termen in conjunctie cu "apa conditionata". "Apa conditionata" devenind un termen bine cunoscut si deseori folosit in industria textila. Noua dezvolatare pe care Cramer a initiat-o a avut un efect vizibil asupra calitatii aerului din fabrica sa si in consecinta asupra productivitatii.

    In anii prezenti, reputatia aerului conditionat a avut foarte mult de suferit. Substantele folosite in primele aparate de aer conditionat erau foarte apropiate de amoniacul folosit initial. Aceste substante erau foarte toxice daca erau "scapate" in aer. A fost o nevoie de a produce o alternativa mai sigura. Tipurile de gaze utilizate in anii '20 (1920) erau mai putin nocive pentru om si au fost folosite in diverse tipuri de instalatii de aer conditionat in secolul 20. La sfarsitul secolului s-a descoperit ca aceste gaze erau distructive pentru stratul de ozon si din nou a aparut necesitatea gasirii unei alternative. O noua generatie de gaze a fost dezvoltata si multe din instalatiile vechi de aer conditionat au fost scoase din functiune. Viitorul aerului conditionat se arata promitator, cu eliminarea riscului afectarii stratului de ozon concomitent cu imbunatatirea eficientei energetice a sistemelor de aer conditionat.