Surse de energie
Surse de energie
Pompa de caldura utilizeaza
energia solara acumulata in: aer, sol si apa. Toate aceste surse de caldura va
stau la dispozitie gratuit: PE SOARE NU SE PUN TAXE, IMPOZITE SI MAJORARI DE
PRETURI !

Prin intermediul ventilatorului se introduce aerul din mediul
inconjurator in pompa de caldura unde cedeaza caldura agentului frigorific.
Pompa de caldura tip
aer - apa poate fi montata in interior sau in exterior .
Apa panzei freatice

Sursa cea mai eficienta pentru o incalzire ecologica este
apa din panza freatica. O temperatura constanta de +7C pana la +12C face ca apa
subterana sa fie purtator de energie termica de-a lungul intregului an, fara
influente din partea schimbarilor meteorologice.
Randamentul acestei surse de energie termica este cel mai
ridicat comparativ cu celelalte tipuri de surse de energie neconventionala
(aerul si solul). Este necesara realizarea a doua puturi: dintr-unul se va
extrage apa care va fi adusa in schimbatorul de caldura din pompa iar in cel
de-al doilea va fi deversata apa racita. Distanta dintre cele doua puturi va fi
de cca. 15 m.
Solul - o alta sursa de energie
Solul - sonde subterane

In unul sau mai multe puturi paralele cu adancime de cca.
100 m, se introduce cate o sonda prin care circula un agent de lucru (de tipul
apa cu antigel). Acest tip de colectoare ocupa un spatiu restrans. Functionarea
sistemului se bazeaza pe faptul ca la o adancime de 15 m temperatura geotermica
este constanta tot timpul anului; cu cat adancimea creste, temperatura solului
este mai mare. Colectoarele tip sonda reprezinta sistemul cel mai stabil.

La o adancime de cca. 1,3 m se plaseaza serpentine de teava
(distanta dintre acestea va fi de min. 50 cm) prin care circula un agent de
lucru care preia energia solara acumulata in pamant si o transporta la pompa de
caldura. Ideal este ca tevile sa fie ingropate in nisip sa humus. Colectorul
plan reprezinta solutia avantajoasa daca suprafata gradinii casei este
suficient de mare. Acest tip de collector nu "deranjeaza" plantele
din gradina.
Principiul de functionare
Pompa de caldura utilizeaza energia de la soare care este inmagazinata in pamant pentru incalzirea caselor si a altor cladiri. Curentul electric este folosit numai pentru actionarea ventilatorului, compresorului si pompei. Asadar, spre deosebire de sistemele conventionale, pompele de caldura nu ard combustibil pentru a genera caldura - doar transfera caldura catre si de la pamant.

Temperatura apei din panza
freatica are un nivel constant, aproape independent de conditiile meteorologice
din timpul anului. Acesta este motivul principal pentru care pompa de caldura
apa-apa este ideala pentru functionarea monovalenta.
Pompa de caldura apa-apa primeste energia acumulata in apa
din panza freatica si o cedeaza, cu ajutorul energiei electrice, catre
circuitul de incalzire al casei.
In cazul pompelor de caldura tip apa - apa, coeficientul de
performanta este COP = 5,4 - 5,5. Aceasta inseamna ca 1 kWh de energie
electrica absorbita produce, prin intermediul pompei de caldura tip apa-apa,
5,4 - 5,5 kWh energie termica. Aceste valori mari ale COP sunt atinse atunci
cand incalzirea casei se face cu sistemul "in pardoseala", si scad cu
cresterea temperaturii agentului termic din circuitul de incalzire al casei.
Pentru reducerea la minim a costurilor cu energia electrica
pe care le implica o pompa de caldura, se recomanda cuplarea acesteia cu un
sistem de incalzire solara care sa produca apa calda in zilele insorite ale
anului.
Avantaje:
- eficienta
- protectia mediului
- confort
- intretinere usoara
- fiabilitate inalta
- exploatare sigura
- dimensiuni reduse.
- Caldura casei = ¾ energie solara
acumulata in pamant +1/4 energie electrica
- Fara service pentru arzatoare
- Fara cos de fum
- Fara pericol de incendii si explozii




